Pe drumuri, după un an şi jumătate

După un an şi jumătate, iată-ne, din nou, singuri. Mă refer la faptul că Tati este plecat pe mare pentru următoarele două luni… iar noi… ne-am făcut bagajele şi am părăsit Constanţa.

54a28879-5750-4885-9847-4d98a849fe16_zpsr2havmao

Acum un an şi jumătate vă scriam Cum să fii mamă singură… acum nu mă mai tem… acum nu mai sufăr şi acum nu mai plâng… Acum sunt resemnată cumva şi încerc cu toată forţa să fiu calmă.

Acum sunt doi… unul care va trece prin puseul de creştere de la 3 luni şi unul care mai face câte un tantrum… mai cere ce nu are voie… dar cu care mă înţeleg şi pot purta o discuţie.

Acum am sprijin… în primul rând, ştim la ce să ne aşteptăm de la despărţirea asta şi ne sprijinim unul pe celălalt. Data trecută nu ştiam ce înseamnă să fim despărţiţi… în al doilea rând o am pe Maria mea minunată care mă ajută… pentru un copil de 3 ani este destul de înţelegătoare, de răbdătoare şi de ascultătoare. Sunt rare momentele când îmi pierd răbdarea cu ea… şi, nu în ultimul rând, de data asta este şi Buni prin preajmă 😊.

Lăsând la o parte sentimentalismele… am plecat spre Miercurea Ciuc… aici am poposit pentru 2 săptămâni… sau mai mult… vom vedea. Apoi vom merge la sora mea, în Botoşani, pentru restul perioadei. Deocamdată copiii se adaptează foarte bine. Drumul, cu maşina, a fost plăcut… cu doi copii şi un căţel 😊. Radu a dormit aproape tot drumul, iar Maria în două reprize. În rest, am cântat, am râs, am spus poveşti şi am admirat priveliştile.

Sper să reuşesc relaxarea pe care mi-am propus-o iar vacanţa asta să fie una liniştită…

0 gânduri despre „Pe drumuri, după un an şi jumătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *