Cum ne ferim de căldură?

altas-temperaturas_zpsmjcrmzkz

De două zile, vremea s-a mai răcit dar… canicula de zilele trecute ne-a dat mari bătăi de cap. Maria suportă cu greu căldura, la fel ca şi noi. Este mai nervoasă, şi, când se trezeşte după amiază, e năucită.

De preferat şi indicat este să nu ieşiţi afară la orele prânzului… adică între 12:00 şi 16:00. Dar, dacă aveţi o problemă urgentă de rezolvat şi trebuie să ieşiţi, trebuie să ţineţi cont de unele aspecte.

Cum ne ferim puiuţii de căldură?

1. Îmbrăcăminte lejeră şi deschisă la culoare! Aşa cum şi noi îmbrăcăm haine lejere, şi pe cei mai micuţi îi ajută acest tip de îmbrăcăminte. De preferat ar fi să le daţi haine din bumbac pentru că sunt fibre naturale şi absorb foarte bune transpiraţia.

2. Hidratare intensă! Apa trebuie să fie nelipsită! Atât pentru cei mari cât şi pentru cei mici. Apa ajută organismul să îşi regleze temperatura… lucru foarte important în zilele caniculare. Maria bea foarte multa apa şi se trezeste şi noaptea şi cere apă pe lângă cele maxim două mese de lapte matern din timpul nopţii. Renunţase la mesele de noapte până să vină căldura.

3. Fructe proaspete! Maria nu e mare fan fructe… îi place, în schimb, foarte mult, sucul de fructe… mere, portocale, piersici, caise. Fructele proaspete îi oferă vitamine şi o răcoresc. De asemenea, îi mai place să bea iaurt răcoritor 🙂

4. Duşuri dese! Din cauza căldurii, corpul transpiră destul de mult iar transpiraţia crează disconfort. Nu vă sfiiţi să îi faceţi şi lui bebe 2 duşuri pe zi. Pe lângă răcorire, duşul e un bun prilej de distracţie. Veţi observa un copil mai relaxat dupa un duş pe timpul zilei.

Acestea au fost câteva sfaturi pentru a ţine piept caniculei. Dacă aveţi alte sugestii, vă invit să lăsaţi un comentariu 🙂

Cu drag, Mămica Mariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *