Casă, dulce casă!

Iata-ne acasa… ne-am întors de câteva zile… Vă spuneam acum câteva săptămâni Cum să fii mamă singură şi tot atunci ştiam că aşteptarea noastră avea să dureze doar până pe 16 februarie. Cu vreo săptămână înainte de termenul limită, Tăticul Mariei m-a anunţat că plecarea lui se prelungeşte până pe 5 aprilie. Ceea ce trebuia să dureze putin peste o lună jumătate, avea să dureze, de fapt, trei luni şi o săptămână. A fost greu… m-am refugiat în SuperBlog, i-am croşetat Mariei o pălăriuţă şi, până la urmă a trecut timpul. Tati ne-a făcut o surpriză apărând la uşa noastră într-o dimineaţă iar acum suntem la noi acasă.

Să nu credeţi că greul a trecut.

Mariei îi ies dinţi pe bandă rulantă. Acum cred ca e la al doilea rând de măsele… şi parcă e mai greu ca la oricare dintre ceilalti 8 incisivi, 4 canini şi 4 molari. Am avut şi două zile şi două nopţi de febră destul de mare, timp în care eu credeam că o să îmi pierd minţile. E groaznic să te uiţi la propriul copil cum zace şi să ştii cât este de periculoasă febra foarte mare pentru un bebeluş, dar să nu poţi face nimic. Am fost la Urgenţe, am plecat de acolo cu un diagnostic de roşu în gât, fără a ne fi prescris antibiotic… şi tot ce am putut face a fost să aştept să treacă şi să mă rog să nu se înrăutăţească situaţia. La două zile după ce a încetat febra, am pornit la drum spre casă. Maria a fost adorabilă tot drumul. Acum, fiind mai mare, nu a fost la fel de capricioasă ca în trecut. În plus, am avut activităţi potrivite vârstei ei, care au făcut ca timpul să treacă mai plăcut.

20160411_134536_zpsyxftgzn7

Tina şi-a făcut loc comod pe bancheta langă noi şi totul a fost foarte bine.

20160411_130704_zpsv4yazk6o

De o săptămână, de când ne-am întors acasă, încercăm să ne acomodăm. Şi Maria, şi noi… pentru că nu ne este uşor nici nouă, chiar dacă noi avem noţiuni de timp şi spaţiu.

În primele două zile l-a căutat pe verişorul cu care s-a tot jucat în ultimele trei luni şi tot spera că ne vom întoarce. Mi-a rupt sufletul dar, ce pot să fac?

Pe lângă febră, drum, acomodare şi erupţie dentară, Maria trebuie să mai facă faţă unor achiziţii foarte importante. Spune cuvinte din ce in ce mai corect şi mai multe, repeta cam tot ce aude şi chiar cu intonaţia cu care aude cuvintele. Mai mult, astăzi a acceptat doar câteva linguriţe de la mine. În rest, a luat linguriţa şi a mâncat singură.

Sunt mândră de ea… iar ieri a împlinit 22 de luni (1 an şi 10 luni)

S-a acomodat foarte repede cu Tati şi acum îl caută să se joace împreună. E aşa drăguţă când nu îl vede şi strigă alintăroasă…„Tatiiiiii!”

smartselectimage_2016-04-20-00-27-17_zpsb3ex04hw

Cu drag, Mămica Mariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *