Casă, dulce casă!

Iata-ne acasa… ne-am întors de câteva zile… Vă spuneam acum câteva săptămâni Cum să fii mamă singură şi tot atunci ştiam că aşteptarea noastră avea să dureze doar până pe 16 februarie. Cu vreo săptămână înainte de termenul limită, Tăticul Mariei m-a anunţat că plecarea lui se prelungeşte până pe 5 aprilie. Ceea ce trebuia să dureze putin peste o lună jumătate, avea să dureze, de fapt, trei luni şi o săptămână. A fost greu… m-am refugiat în SuperBlog, i-am croşetat Mariei o pălăriuţă şi, până la urmă a trecut timpul. Tati ne-a făcut o surpriză apărând la uşa noastră într-o dimineaţă iar acum suntem la noi acasă.

Să nu credeţi că greul a trecut.

Citește în continuare „Casă, dulce casă!”

Varsta lui NU

6887236_nunu-
De curand am aflat si eu de aceasta perioada pe care o experimenteaza bebelusii si nu numai. Dupa cum v-am mai spus, primesc raspusuri atunci cand o intreb pe Maria daca vrea un anume lucru. Dupa cateva zile de raspunsuri, atat pozitive cat si negative, am observat ca Maria a inceput sa spuna mai mereu NU. Nu m-am panicat pentru ca mi s-a parut amuzant. Am inceput sa ma documentez. Nu pentru ca am considerat ca e ceva in neregula cu ea, ci pentru ca, o alta mamica, mi-a spus ca, din cunostintele ei, copiii trec prin „varsta lui NU”.
Ce este, de fapt, varsta lui NU?
Ca parinti, incercam sa ne intelegem copiii. Nu ne mai comportam sau, zic eu, mare parte din parintii de astazi nu se mai comporta cu copiii lor ca acum 20 de ani cand cuvantul parintelui era litera de lege. Nu spun ca acum copiii ni se urca in cap…spun doar ca, pe atunci, nimeni nu ne asculta, nu ne cerea parerea si nu comunica. Varsta lui NU este perioada prin care trece bebelusul intre 18-24 de luni, copilul intre 8-9 ani si adolescentul intre 15-16 ani. Nu stiu cum e cu un copil in aceasta „faza” la varsta de 8-9 ani … doar ce imi amintesc din copilaria mea. Dar va pot povesti despre Varsta lui NU la un copil de 19 luni 🙂
Aceasta „faza” apare deoarece copilul simte nevoia sa se exprime. Asa cum in primele luni de viata, comunicarea se facea prin plans, si aceasta perioada are cauzele ei. Dupa ce copilul incepe sa mearga singur, incepe sa aiba, din partea parintilor, tot felul de restrictii. „Nu ai voie la priza” „nu te juca cu foarfeca” „nu deschide dulapul din baie” si tot asa. Si atunci, el isi cere independenta :)Nu stie sa se exprime in cuvinte sau propozitii si astfel, il foloseste pe NU, pentru ca deja s-a prins ce inseamna, si, il intoarce impotriva parintelui.
Nu este o razbunare a copilului…pentru ca la varsta lui nu e capabil de razbunare…el doar isi descopera individualitatea si independenta. Simte ca detine controlul asupra a ceea ce vrea sa faca.
Ce-i de facut?
Pai…mai nimic 🙂 In regula…nu e chiar asa…
In primul rand, ca parinti, trebuie sa intelegem aceasta nevoie de independenta a copilului. Trebuie sa ii dam libertate…sa invete sa aleaga… iar faptul ca ii intelegem aceasta nevoie nu va face altceva decat sa ii dea incredere copilului. Increderea ca Mami si Tati sunt alaturi de el si il indruma, iar el va trebui sa ia cele mai bune decizii. Poate ca e devreme sa vorbim despre asa ceva la un copil de 19 luni…dar eu cred ca nu e chiar devreme. Vreau ca Maria sa aiba incredere in mine si, mai ales, sa aiba incredere in ea.
Cand, la 1 an si 7 luni, atunci cand il intrebati „Mergem acasa?”, copilul raspunde NU, zambiti-i si spuneti-i doar „Bine”. Apoi asteaptati…Nu il angrenati in jocuri sau alte activitati. Veti ramane surprinsi de decizia copilului vostru. Foarte putin timp va trece – intre 30 de secunde si cateva minute – pana cand copilul va va aduce incaltarile, sau fularul sau va va lua de mana si va va conduce catre usa de la intrare. Atunci veti intelege ca al vostru copil a luat decizia de a merge acasa. Nu va spun teorii si in nici un caz nu citez sau plagiez din carti de psihologie infantila…mie mi s-a intamplat acum cateva seri. Am intrebat-o pe Maria, fiind la sora mea in vizita, daca mergem acasa, si mi-a raspuns NU. Dupa 2 minute a venit cu fularul in jurul gatului…ea a decis 🙂
Stiu ca sunt parinti care ar spune ca e prea mare libertatea pe care imi doresc sa o dau copilului. Si o sa ii contrazic. Pentru ca nu e ca si cum las copilul sa decida daca fac un credit la banca sau nu. Este vorba doar despre o plecare catre casa. Nu o voi lasa sa decida daca sa se atinga de oala cu ciorba proaspat fiarta de pe aragaz. Dar o voi lasa sa decida daca mananca ciorba sau felul II la pranz.
E bine sa lasam copiii sa decida lucruri care, pentru noi, pot parea neinsemnate. Pentru ei este posibil sa insemne o piatra de temelie in dezvoltarea personalitatii, independentei si individualitatii lor.
Dragi parinti, lasati copiii sa aleaga! Lasati-i sa devina oameni liberi, plini de incredere si siguri pe deciziile lor. Lasati-i sa creasca si sa zboare cat de sus!
Cu drag, Mamica Mariei.
Sursa foto: www.fotohime.flog.pl

Voi nu erati asa…destepti!

Aud de foarte multe ori astfel de cuvinte atunci cand oamenii, si in special rudele, observa evolutia Mariei.

Dupa cum v-am tot spus, pe principiul „orice cioara isi lauda puiul”, si eu imi laud odrasla cu fiecare ocazie pe care o am. E a noastra, noi o crestem si o educam si de fiecare data cand ne vedem cu oameni sau cand sunt intrebata de ea, mi se umple gura si inima de laudarosenie. Nu e nimic rau in asta, zic eu…Noi spunem ca e o fetita sclipitoare si isteata si chiar credem asta. Si daca altii nu cred asta despre ea, este fix problema lor. Odorul nostru este perfect.

In vizite pe la matusi, in dialogurile cu bunicile (ale noastre, nu ale puilor nostri), dupa insiruirea de nazdravanii si nazbatii ale Mariei, aud clar, in telefon sau chiar live: „Vai cat e de desteapta! Voi nu erati asa destepti pe vremea voastra!” Citește în continuare „Voi nu erati asa…destepti!”

Copilul meu la 1 an si 3 luni

Maria are 1 an, 3 luni si 2 saptamani. Evolutia ei a fost surprinzatoare si noi am savurat fiecare noua achizitie a ei. Acum inca face achizitii importante.
Pe scurt, la 7 luni, statea destul de bine in fundulet si incepuse sa se rostogoleasca de pe o parte pe cealalta. Intorcea privirea daca o strigam pe nume si se uita dupa tati daca o intrebam unde este el. Ii iesise si primul dintisor si era in plina dezvoltare. La 8 luni, se uita catre bec atunci cand o intrebam unde este acesta. Mi s-a parut un prim obiect destul de bun de identificat pentru ca era mereu in acelasi loc. Citește în continuare „Copilul meu la 1 an si 3 luni”