Mami, doar lângă tine pot fi eu!

img-20160629-wa0006_zpslehmwupf_edit_1473501923649_zps7uctuiob

Mami, când tu eşti la serviciu, mie îmi e dor de tine! Îmi lipsesc clipele în care mă ţii la pieptul tău şi mă mângâi. Mă gândesc la tine… Eu nu ştiu de câtă vreme eşti plecată sau cât timp mai e până când te întorci…  am doar 2 ani…

Mami, îmi place să stau cu Tati şi cu Buni şi cel mai mult îmi place la grădiniţă unde pictez şi colorez, mă joc, alerg… dar când trebuie să dorm, iau păturica mea, care miroase a tine, Mami, şi o ţin strâns lângă mine. Închid ochii şi simt cum mă iei în braţe, mămică scumpă! 

Îmi e dor de tine, Mami, atunci când nu eşti! Înţeleg că trebuie să pleci la serviciu, dar dorul îşi face loc în inimioara mea. Mă iau cu joaca şi mă liniştesc… dar gândul tot la tine îmi zboară.

Momentul preferat din zi e acela în care vii acasă… sau când vii să mă iei de la grădiniţă. Mă iei în braţe şi atunci, pentru mine, toată lumea dispare. Sunt doar eu şi cu tine, Mami! Atât de mult îmi place să mă aşez la pieptul tău. Îţi mângâi chipul care îmi este atât de drag. Ochii tăi care îmi lipsesc pe timpul zilei, mămico!

Iartă-mă că atunci când eşti în preajmă mă alint şi mă răsfăţ! Iartă-mi frustrările şi faptul că te cert atunci când ne vedem. Iartă-mă că nu mă comport frumos cu oamenii atunci când sunt la tine în braţe. Ştiu că te supăr… Dar sunt mică, Mami, şi îmi doresc, după atâtea ore în care nu sunt cu tine, să fii doar a mea! Să fim doar noi două… Restul lumii poate aştepta pentru că doar tu contezi pentru mine. 

Mami, tu eşti liniştea mea, alinarea mea, colţul meu de Rai. 

Mami, doar lângă tine pot fi eu!

Asta îmi spune privirea, îmbrăţişarea şi pupăceala Mariei atunci când, după o zi de muncă sau o zi de grădiniţă, ne întâlnim.

De când am început serviciul, am observat o schimbare în comportamentul ei. Atunci când sunt acasă e mai alintată, mai plângăcioasă şi mai răsfăţată. Dacă e cu Tati sau cu Buni, se înţeleg de minune… fără nici un fel de scâncit sau alintat.

Apoi a început grădiniţa, Buni a plecat… iar Maria stă mult cu Tati atunci când nu e la gradiniţă iar eu sunt la serviciu. La grădiniţă adoarme singură, mănânca atunci când i se pune mâncarea şi nu face nazuri. Cu Tati, se dă singură pe tobogan şi e mai liniştită.

Uneori mă gândesc ca poate am greşit eu şi i-am dat prea multă importanţă şi de aceea e mai alintată când sunt în preajmă. Gândul acesta este generat de veşnicele replici gen „nu o ţine în braţe că se învaţă”.

Dar mi-am dat seamă că, de fapt, Mariei îi este dor de mine. Îi lipsesc atunci când este la grădiniţă, în nopţile în care muncesc şi ea doarme fără mine, în după amiezile în care ea vine de la grădiniţă iar eu spăl vasele sau gătesc. Dorul ei se transformă în frustrări şi uneori trecem prin tantrumuri generate de acestea.

Am învăţat să o înţeleg, să o ascult şi să o las să se descarce. Consider că e normal să reacţioneze aşa şi am fost lângă ea. I-am acceptat cearta şi mi-am asumat-o.

În aparenţe, Maria s-a adaptat perfect lipsei mele şi acceptă timpul petrecut fără mine. Dar în inima ei, dorul strânge supărări.

Dragi părinţi, copiii simt totul amplificat. Ei nu au noţiunea timpului sau a distanţei. Ei nu ştiu, încă, ce înseamnă 0 oră sau o zi. Pentru ei, totul se rezumă la timpul petrecut în compania altor persoane… la lipsa voastră. Voi sunteţi Universul lor întreg. Aşa că luaţi-i în braţe când asta îşi doresc. Opriţi-vă din orice faceţi şi dedicaţi-le timpul lor. Nu, nu se vor „învăţa”. Am mai spus-o şi altă dată… vor avea încredere în voi, vor creşte siguri pe ei,  vor şti că mereu se pot baza pe voi si vor fi curajoşi.

Cu drag, Mămica Mariei.

Primele impresii

Ştiu că aşteptaţi veşti 🙂 iată-le 🙂

Am trecut cu bine peste prima zi departe de Maria mea dulce.

Ce am simţit eu…

Agitaţie, dor, frică, apăsare… toate acestea la un loc şi împreună 🙂
Am încercat din toată puterea mea să rămân calmă şi să nu mă gândesc acasă dar toate eforturile mele nu s-au concretizat 100%. Mi-am păstrat calmul deşi, din când în când simţeam cum inima o ia razna şi picioarele m-ar fi dus acasă fără să ţină cont de nimic. Apoi mă linişteam brusc… ca şi cum o resemnare lua locul neliniştii şi ma simţeam eliberată.
Timpul a trecut greu… am stat cu ochii pe ceas… am numărat secunde, minute, ore…

Ce s-a întâmplat acasă…

Din ce mi-a povestit Buni şi Tăticul Mariei, odorul meu a fost veselă, deschisă şi foarte comunicativă. A mâncat, s-a jucat… dar nu a vrut să adoarmă.
Maria este obişnuită să doarmă doar cu mine şi doar la sân. O alăptez, încă, şi o voi face până când vom simţi amândouă că este momentul să ne oprim. Dar, după ce Buni şi Tăticul Mariei au montat scaunul în maşină şi au pus-o acolo, Maria a adormit buştean.

Ca şi concluzii… după prima zi…

Această primă zi a fost uşoară.. pentru că am stat doar 8 ore la job. De luni, voi lucra în ture… 12 ore ziua – apoi 24 de ore libere… 12 ore noaptea – apoi 48 de ore libere. Este un program convenabil pentru toţi. Îmi va oferi suficiente ore libere încât să continui să stau cu Maria destul de mult. Va fi şi obositor pentru mine… dar asta e prea putin important 🙂 Şi va fi şi derutant pentru Maria până când se va obişnui. Sunt încrezătoare că totul va merge bine.

Copiii trec printr-o fază esenţială dezvoltării lor şi care trebuie atent gestionată de părinţi, anxietatea de separare – voi scrie curând despre ea. A avut şi Maria această fază pe care, am trecut-o cu brio şi care ne ajută foarte mult acum. Pe la 10 luni, nu accepta să ies din raza ei vizuală. Încet – încet, am început să îi explicăm, atunci când ieşeam pe uşa, că mami iese putin şi că mami se întoarce. De fiecare dată când mă întorceam, o luam în braţe şi îi spuneam că mami se va întoarce mereu la ea indiferent cat de mult este plecată. În timp, ea a învăţat că mami mereu se întoarce. Nu m-am ascuns niciodata atunci când a trebuit sa plec pentru 5 minute sau pentru 2 ore. Nu am vrut ca ea să mă caute şi să nu mă găsească, pentru că i-aş fi creat o stare de dezorientare.

La fel de mult a ajutat faptul că, atunci când Tăticul Mariei pleca la muncă, ne luam „la revedere”, îi explicam că tati trebuie să plece la servici şi că el se va întoarce mai târziu şi o încurajam să îi facă semn cu mâna şi să îi spună Pa Pa la plecare. Atunci când el se întorcea, alergam împreună la uşă să îl întâmpinăm. La fel se întâmpla şi atunci când veneam eu acasă.

I-am făcut instructajul lui Buni, şi ziua de vineri a trecut fără evenimente sau crize de supărare. Singura problemă a fost somnul. Va trebui să ne dăm seama ce metodă este cea mai potrivită pentru somnul ei de prânz. A reusit Buni să o adoarmă plimband-o cu maşina. Dar, pentru viitor, va trebui să găsim o soluţie pentru acasă. O să vă ţinem la curent 😉

Cu drag, Mămica Mariei.