DE LA 2 LA 4

De la 2 la 4

A trecut aproape un an și jumătate de când suntem 4 membri în familie. Parcă nu cred că a trecut deja atât de repede timpul de la 2 la 4. Prietenele mele însărcinate îşi fac griji pentru venirea pe lume a bebeluşilor lor. Unele sunt la al doilea copil, altele la primul. Le privesc şi le ascult şi sunt uimită de faptul că am trecut peste problemele pe care mi le făceam atunci când puii mei erau în burtică. Acum avem alte griji, alte frământări, alte trăiri.

Sunt mereu întrebată cum reuşim sa ne descurcăm cu doi copii. Vei râde, dar habar nu am. Tati este plecat în majoritatea timpului. Maria este 8 ore pe zi la grădiniţă. Radu învaţă repede lumea care îl înconjoară. Iar eu am creierul plin de planuri.

DE LA 2 LA 4

Atunci când eram doar 2, totul părea foarte simplu. Ne făceam programul cum doream, mergeam când și unde voiam și nimeni nu ne putea perturba liniștea. Când am devenit 3, copilul depindea de noi și noi de el. Nu pot spune că liniștea ne-a fost deranjată, ci, dimpotrivă, viața a devenit organizată, planificată și într-un echilibru pe care, până atunci, îl percepeam diferit. Apoi, am devenit 4, iar echilibrul de până atunci a fost dus la alt nivel. Am învățat să fim mai chibzuiți, mai calculați și mai organizați.

Acum facem cumpărăturile cu lista scrisă de acasă. Acum punem, în capul listei, pampers sau hainuțe pentru ei. Acum gătim mai mult și mai sănătos. Mâncăm fructe și salate. Dormim mai mult și râdem mai mult.

Maria vorbeşte fără oprire, desenează, pictează, dansează, cântă, crează. Radu imită tot ce vede şi aude în jurul lui. Paşii lui devin din ce în ce mai siguri. Jocurile lor sunt mai frumoase şi văd cum formează o echipă tot mai bună pe zi ce trece.

Nu cred că este o formulă magică prin care lucrurile să devină uşoare sau măcar predictibile. Noi luăm totul aşa cum vine. Răspundem pe loc situaţiilor apărute aşa cum ne pricepem. Ştim că toate trec… greutăţile, dar şi bucuriilel

NU O SĂ VĂ MINT… PENTRU CĂ NU E CORECT SĂ O FAC…

Pentru toate familiile cu mai mulți copii este greu. Uneori ai senzația că este imposibil și ai tendința să te întrebi de ce ai făcut-o… de ce ai adus pe lume două ființe pentru care ești direct responsabil, când totul era atât de simplu înainte? Sunt momente în care crezi că ai eșuat ca părinte. Ai zile în care îți dorești să te poți urca la volan și să conduci spre nicăieri, cu muzica dată la maxim.

E al naibii de greu să te lupţi cu nervii pe care uneori ii simţi. Să fii calm atunci când ei urlă cât îi ţin plămânii pentru că nu le-ai făcut pe plac. Să rămâi treaz atunci când îi bagi la somn pentru că trebuie să te asiguri că adorm ei întâi. E greu să renunţi la tine pentru ei. E greu să depinzi de programul lor… să te trezeşti, indiferent dacă e duminica sau miercuri, la aceeaşi oră din zorii zilei, când, de fapt, ai vrea să mai moţăi măcar 30 de minute. Să te ridici direct în piciore pentru că, în acel moment, au nevoie de un obiect care este pe cel mai ínalt raft al bibliotecii.

Dar fericirea este mult mai mare

Pentru că ţi-au crescut în braţe.

Pentru că i-ai învăţat să meargă, să vorbească, să cânte şi să danseze.

Pentru că laşi, în urmă, oameni.

Pentru că îi îndrumi să deosebească răul de bine.

Fericirea înseamnă copii. Înseamnă să te bucuri de îmbrăţişările lor şi de râsul lor colorat.

De la 2 la 4 este uşor când răsplata se măsoară în momente de alint cu mânuţe mici şi calde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *