Eu nu ştiu de unde am atâta energie

20171229_112030_zps0gdm50yw_edit_1514963871180_zpsfisw0wve

Alarma sună la ora 7.00. Ei încă dorm… dar Tati pleacă la muncă. El nu bea cafea… dar eu nu pot să îmi încep altfel ziua.

Îmi iau sărutul de „bună dimineaţa”, aprind aragazul şi pun ibricul pe foc. Mă mişc în vârful picioarelor să nu îi trezesc. Cafeaua miroase senzaţional în toată casa. Mă uit în jur şi nu ştiu dacă să strâng cele câteva jucării de pe covorul sufrageriei sau să fac patul în care a dormit Tati. Mi-ar salva 5 minute din zi dacă aş face asta…

Ne dăm un al doilea sărut atunci când el iese pe uşă… „Să ai o zi bună, tati!” „Mersi! Şi tu la fel, mami!” Zâmbesc la gândul că, nu demult, ne alintam „pisicuţu'”, „pisoi” sau „pisicuţa mea”… Râd chiar când realizez că în doar trei ani şi jumătate am devenit „mami” şi „tati”.

Torn cafeaua în ceaşcă şi mă cuibăresc în canapeaua din sufragerie, în pătura care miroase a bărbatul meu… am 45 de minute de linişte, învăluită de amintirile nopţilor în care dormeam împreună.

Pornesc telefonul şi iau prima gură de cafea. Ei respiră liniştit şi sacadat. Citesc mesaje, e-mail-uri şi wall-ul de pe facebook. Aproape că nu realizez că cele 45 de minute au trecut şi aud aşternuturile din dormitor foşnind. Apoi plescăie ceva – Radu molfăindu-şi mâna… Un căscat leneş de copil de trei ani şi încep vocalizele celui de şase luni. Nu mă ridic din canapea… mai trag de timp şi îi las să se dezmeticească.

Sorb ultima gură de cafea din ceaşcă şi aud două râsete zglobii… Maria îl priveşte molfăindu-şi mâna şi râde cu gura până la urechi. Radu râde de râsul ei… şi atunci ştiu că s-au trezit.

Mă ridic energizată de cafeaua cu gust minunat şi le arunc o privire de după tocul uşii. Maria mă vede şi se aruncă în perne râzând zgomotos, lucru care îl face şi pe Radu să râdă.

„Bună dimineaţa, puiuţi!”

„Bună dimineata, mami! Eu am dormit bine… şi Radu a dormit bine… uite, vezi?, râde! Tu ai dormit bine,mami?” îmi spune Maria cu o făţucă de pisicuţă somnoroasă. Îl trage pe Radu lângă ea, îl prinde de mână şi îl mângâie pe obraji.

Apoi chicoteşte dulce şi vine în braţele mele. Îi ajung 30 de secunde de ţinut în braţe… „Hai să mergem în sufragerie! Ia-l pe bebe, mami! Vrei? Haide!”

Eu nu apuc să vorbesc aproape deloc… Maria nu poate fi oprită… Bombăne cât e ziulica de lungă. Îi pun șosetele și mă întreabă unde mergem… îi spun că deocamdată nu mergem nicăieri pentru că e dimineață și afară e frig. Îi pregătesc un lapte cu cacao câtă vreme ea îl distrează pe Radu care stă în scoică.

În casă e ordine… deocamdată, dar tot nu pot sta într-un loc… pun rufele în mașina de spălat iar Maria este, evident, printre picioarele mele… ea pune capsula de detergent și închide ușa de la mașină. Ne întoarcem în sufragerie și îmi cere să ne jucăm dar, scutecul lui Radu trebuie schimbat. O rog să îmi pregătească un scutec nou și șervețelele umede. Sare dintr-un picior în altul ca un fluturaș și îmi aduce ce i-am cerut câtă vreme eu îl dezbrac pe Radu. Ia și ea un servețel să îl curețe împreună cu mine… Apoi sare în pat, țipă și râde zgomotos ca să râdă și el cu ea. El e fascinat de prezența ei și dacă sunt împreună, e mai vesel.

Îi pun ceașca cu lapte pe măsuță și mă roagă să îi pun desene animate. E Mickey și piloții de curse iar ea îi imită și dansează. Mă gândesc ce mâncăm la prânz, dacă am tot ce îmi trebuie, dacă trebuie să fac cumpărături. Fac paturile, mai sortez niște haine și ies cu Tina afară. Maria mă așteaptă cuminte sau îi face jucarii lui Radu. E atât de ascultătoare…

Pare că nu am făcut chiar atât de multe… dar este deja ora 10.30 și îi pregătesc Mariei un fresh cu fructe proaspete. I-l pun în cănița cu minion și ea zburdă veselă explicandu-mi 25 de minute cât de sănătoase sunt fructele și cum au ele doar zahăr bun.

Lui Radu i se face foame și mă retrag cu el în dormitor. Maria își scoate acuarelele și pensulele, răstoarnă cutia cu creioane colorate și carioca, trei cărți de colorat, hărtiile de seara trecută cu Moș Crăciun sau Hello Kitty și începe să picteze-coloreze cântând și numind, pe rând, culorile în cele două limbi pe care le cunoaște foarte bine.

Radu adoarme, iar eu strâng dezordinea din casă cu Maria printre picioare. Pregătesc masa de prânz şi mâncăm amândouă. Apoi strâng masa şi spăl vasele. E ora de somn a Mariei dar nu cred că va dormi… nu a consumat suficientă energie.

Jucăm Piticot, modelăm plastelină şi pictăm. Radu dă semne de trezire aşa că mergem împreună în dormitor. Maria sare în pat iar eu îi repet de 10 ori să nu o mai facă… totuşi, ea vrea doar să îl amuze pe el.

O oră şi jumătate ne găsim ocupaţie şi apoi adorm amândoi. E linişte în casă iar eu mai beau o gură de cafea, croşetez câteva rânduri dintr-o jambieră începută acum o lună, deschid laptopul şi o scot pe Tina afară. Draga de ea, nu are un program dar s-a obişnuit şi ştie că atunci când ei sunt activi şi suntem doar noi acasă, nu o pot scoate… iar ea nici nu cere… aşteaptă, cuminte, să îi vină rândul. Câinele ăsta e ceva ce n-aţi mai văzut… un monument de răbdare şi docilitate.

Trei ore, cât ei dorm, trec pe nesimţite. Radu se mai trezeşte între timp doar pentru „refill”. Dar Maria doarme buştean.

Când se trezesc de-a binelea, mâncăm ceva, ne uităm la desene animate şi scoatem planşe la imprimantă să avem o activitate… lipim, decupăm, pictăm sau colorăm.

Nu ieşim zilnic afară. Îmi e greu cu amândoi mai ales acum, când e frig. Dar seara, când vine tati, ieşim la o plimbare. Apoi mâncăm şi ne băgăm în pat. Maria îi cere lui tati să îi arate planeta Pământ pe laptop şi să îi povestească despre ea. Radu adoarme cu greu din cauza achiziţiilor.

Într-un final, e linişte, din nou, în casă. Ei respiră liniştiţi iar eu le ascult somnul.

Vă aduceţi aminte de rufele puse la spălat? Ei bine, uneori, eu îmi aduc aminte abia a doua zi când încerc sa mai pun o maşină. Uneori îmi amintesc în liniştea de seară, dar e târziu… nu pot întinde rufele.

Iau laptop-ul să mai caut câteva idei de activităţi pentru ziua următoare. Apoi adorm iepureşte pentru că mâine… e o nouă zi… la fel de încărcată.

Asta este o zi în casa noastră… uneori ne mai certăm… alteori e chiar mai uşor decât v-am povestit… dar eu nu ştiu de unde am atâta energie… ce ştiu cu certitudine este că ei mă încarcă… şi ştiu că nu am voie să cad… EI depind de mine! Şi, sincer, uneori, şi eu depind de ei… 😊

Cu drag, Mămică De Doi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *